Ce riscă Șucu

Gazeta Sporturilor, 16 mai 2024 15:10

Răspunsul simplu ar fi: mai multe milioane de euro și mult timp pierdut. Asta riscă șeful de facto al Rapidului cu revoluția internă pe care a pornit-o. Chestia nu pare să-l sperie. Dar pe mulți, da. Deși nu sunt direct banii lor, e fie echipa sufletului lor, dacă sunt fani giuleșteni, fie campionatul lor, dacă e vorba de cei care trăiesc cu ochii pe el, fie business-ul lor, adică aceia care investesc în diferite moduri în el. ...

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gazeta Sporturilor

Acum 2 ore
03:50
Atacantul Billel Omrani (30 de ani) a rămas liber de contract, după ce s-a despărțit de Wisla Cracovia, club care a încheiat pe locul 10 în liga secundă din Polonia. În luna februarie, Omrani se despărțea de Petrolul Ploiești și semna cu Wisla Cracovia din postura de jucător liber de contract. Aventura lui la divizionara secundă din Polonia nu a fost așa cum s-ar fi așteptat. A fost folosit în doar două meciuri, adunând 23 de minute. ...
Acum 6 ore
23:50
Irina Begu (33 de ani, 127 WTA) o întâlnește sâmbătă, de la ora 12:00, pe Varvara Gracheva (23 de ani, 88 WTA) pe arena „Suzanne Lenglen”, iar Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) se duelează cu Elina Svitolina (29 de ani, 19 WTA) în al treilea meci pe Terenul 14.Prima săptămână a turneului de la Paris se apropie de final, iar acest lucru înseamnă că mizele cresc. România are două reprezentante în turul al treilea la simplu, pe Irina Begu și pe Ana Bogdan. ...
Acum 8 ore
23:30
Presa internațională îl vede pe Ianis Hagi drept marea speranță a României la Euro 2024, care se va disupta între 14 iunie și 14 iulie. Spaniolii de la One Football au realizat un material în care au vorbit la superlativ despre mijlocașul ofensiv de la Deportivo Alaves. Titlul articolului este „Messi din Carpați”. ...
23:10
Andrei Rațiu (25 de ani), fundașul dreapta de la Rayo Vallecano, a avut o apariție extrem de spectaculoasă la unul dintre antrenamentele echipei naționale a României.Protagonist în campania de calificare la Euro 2024, Andrei Rațiu a decis să adopte un look inedit cu doar două săptămâni înainte de startul turneului final. Campionatul European se va juca în perioada 14 iunie - 14 iulie. ...
22:50
CSKA 1948 Sofia a câștigat derby-ul cu CSKA Sofia, 2-0, și va reprezenta Bulgaria în turul secund preliminar al Conference League # Meciul a fost întrerupt pe final, după ce o parte dintre susținătorii gazdelor au intrat pe teren și s-au luat la bătaie cu forțele de ordine.În această seară, la Sofia, pe stadionul național „Vasil Levski”, s-au înfruntat cele două mari rivale locale, CSKA și CSKA 1948, cu peste 43.000 de oameni în tribune. ...
22:30
Presa din Italia anunță că Răzvan Lucescu (55 de ani), care tocmai a câștigat al doilea titlu cu PAOK, este dorit de Cagliari, club rămas fără antrenor, după retragerea legendarului Claudio Ranieri (72 de ani). După performanța imensă reușită la PAOK, Răzvan Lucescu a început să le atragă atenția echipelor din campionatele puternice. ...
22:10
Antonio Conte (54 de ani) este noul antrenor al celor de la Napoli. Părțile au bătut palma în cursul acestei seri, conform unui anunț făcut de Fabrizio Romano, jurnalist specializat în mercato.După mai bine de un an de pauză, Antonio Conte revine în circuit. Reputatul antrenor italian a fost convins de oferta pe care i-au prezentat-o cei de la Napoli, campionii sezonului 2022/2023 în Italia. ...
22:00
Iulian Cristea (29 de ani), fundașul central care tocmai s-a despărțit de Rapid, se află în negocieri cu U Cluj.U Cluj a ratat la limită participarea în cupele europene în sezonul următor. A jucat finala pentru ultimul loc de Confrence League și a cedat la loviturile de departajare în fața Universității Craiova. Pentru a nu rata visul european și în stagiunea viitoare, „șepcile roșii” au decis să se întărească serios în această vară. ...
22:00
Ghiță Mureșan, despre finala din NBA dintre Boston și Dallas și posibilitatea ca un român să mai ajungă în NBA: „Baschetul în România a crescut foarte mult, dar încă nu suntem destul de mari pentru Europa!”...
22:00
Ghiță Mureșan, despre finala din NBA dintre Boston și Dallas și posibilitatea ca un român să mai ajungă în NBA: „Baschetul în România a crescut foarte mult, dar încă nu suntem destul de mari pentru Europa!”...
21:40
Finala de Liga Campionilor de pe Wembley a fost prefațată de un meci demonstativ de-a dreptul grandios, ce a avut loc într-unul dintre locurile reprezentative ale Londrei, Somerset House.Finala Ligii Campionilor, Borussia Dortmund - Real Madrid, se va disputa sâmbătă, de la ora 22:00. Va putea fi urmărită la TV pe Prima Sport 1, Digi Sport 1 și liveTEXT, cu imagini și detalii de la fața locului, pe GSP. ...
21:40
Atacantul Billel Omrani (30 de ani) a rămas liber de contract, după ce s-a despărțit de Wisla Cracovia, club care a încheiat pe locul 10 în liga secundă din Polonia. În luna februarie, Omrani se despărțea de Petrolul Ploiești și semna cu Wisla Cracovia din postura de jucător liber de contract. Aventura lui la divizionara secundă din Polonia nu a fost așa cum s-ar fi așteptat. A fost folosit în doar două meciuri, adunând 23 de minute. ...
Acum 12 ore
20:50
Al Hilal și Al Nassr se înfruntă de la 21:00, în finala Cupei Regelui. Meciul va putea fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Prima Sport.Cristiano Ronaldo are ocazia de a câștiga primul trofeu cu Al Nassr, clubul cu care a semnat în vara anului trecut. În campionat, Al Hilal s-a impus într-un mod autoritat. A câștigat titlul cu 96 de puncte, cu 14 mai multe decât Al Nassr. Echipa lusitanului are ocazia de a-și lua revanșa în această seară. ...
20:40
Andrey Rublev (26 de ani, locul 6 ATP) a fost învins de Matteo Arnaldi (23 de ani, #35) la Roland Garros, scor 6-7 (6-8), 2-6, 4-6, și părăsește competiția în turul 3, faza „16-imilor”. Pe parcursul meciului, rusul a fost autorul mai multor crize de nervi.În 2020 și 2022, Andrey Rublev ajungea în faza sferturilor de finală la Roland Garros. În ediția din acest an, rusul s-a oprit în turul 3, înaintea optimilor de finală. ...
20:20
Carlo Ancelotti (64 de ani), a susținut conferința de presă premergătoare finalei Ligii Campionilor, în care Real Madrid o va înfrunta pe Borussia Dortmund, sâmbătă, 1 iunie, de la 22:00.Antrenorul italian poate scrie istorie. Fiind singurul tehnician cu 4 Ligi ale Campionilor în palmares (două cu AC Milan și două cu Real Madrid), acesta o poate câștiga pe a 5-a. ...
20:00
Ana Maria Brânză (39 de ani) a fost prezentă la inaugurarea sălii care îi poartă numele, care va fi folosită exclusiv pentru acest sport și care se află în incinta Şcolii Gimnaziale 195 Hamburg din sectorul 3 al Capitalei. Ana Maria Brânză, campioană olimpică, mondială și europeană, a fost extrem de emoționată la inaugurarea sălii care îi poartă numele, una care s-a construit la inițiativa sa. ...
20:00
Imaginile din cea mai recentă gală RXF (Real Xtreme Fighting) cu două femei, Beatrice Ungureanu (Bettyshor) și Roxana Țuțu, bătute cu bestialitate de un bărbat, Sorin Ion, supranumit „Perversul de pe Târgu Ocna”, au făcut înconjurul lumii # Lupta a fost agreată de părți în baza unui contract care le-a adus o sumă importantă fiecăruia dintre participanți. ...
20:00
La scurt timp după ce negocierile cu Volkswagen pentru dezvoltarea unui automobil electric de 20.000 euro au eșuat, Renault s-a reorientat către un parteneriat cu o companie din China.Producătorul francez de automobile intenționează să se asocieze cu o companie chineză pentru a putea dezvolta mai ieftin și mai rapid modelul Twingo, primul low-cost full electric de la Renault. ...
19:40
Naționala de fotbal feminin a României înfruntă ACUM Bulgaria, într-un meci din calificările la WEURO 2025. Partida de pe „Arcul de Triumf” poate fi urmărită în format liveTEXT pe GSP.ro și la tv pe Digi Sport. După primele două runde, România ocupă primul loc în grupa de calificare, cu maxim de puncte. Jucătoarele antrenate de Massimo Pedrazzini au învins Kazahstan, scor 5-0, și Armenia, 1-0. ...
19:30
În ultima etapă din Ligue 1, mijlocașul malian Mohamed Camara (24 de ani) a acoperit cu bandă adezivă sigla campaniei pentru lupta împotriva homofobiei # Fotbalistul lui AS Monaco s-a ales cu o suspendare de 4 etape, după ce și-a menținut poziția și la audierile de la Comisia de Disciplină.AS Monaco - Nantes 4-0, în ultima etapă a sezonului de Ligue 1. La gazde, mijlocașul malian Mohamed Camara a fost titular și a înscris golul de 3-0, din penalty, în minutul 24. ...
19:30
Sâmbătă și duminică se dispută, la Budapesta, Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin. Esbjerg - Gyor și Metz - Bietigheim sunt cele două semifinale care vor da echipele pentru finalele de duminică, la a 10-a ediție a F4 de la Budapesta. Competiția se desfășoară în sala MVM Dome, care are o capacitate de 20.022 de locuri. ...
19:20
Ghiță Mureșan, despre finala din NBA dintre Boston și Dallas și posibilitatea ca un român să mai ajungă în NBA: „Baschetul în România a crescut foarte mult, dar încă nu suntem destul de mari pentru Europa!”...
18:40
Rapid continuă să-și întărească staff-ul tehnic, dar și curățarea lotului, după ce în play-off echipa a arătat jalnic, reușind să adune numai 4 puncte. După Iulian Cristea și Dragoș Grigore, alți 3 jucători urmează să plece în perioada următoare. ...
18:30
Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, galeria care o susține pe FCSB, cunoaște numele fotbaliștilor pe care Gigi Becali încearcă să îi aducă în această vară.Liderul galeriei celor de la FCSB este impresionat de valoarea jucătorilor pe care Gigi Becali vrea să îi transfere în speranța că echipa lui va intra în Liga Campionilor. ...
17:50
Jerome Boateng, 35 de ani, fundaș central cu 10 ani petrecuți la Bayern Munchen, a semnat cu LASK, locul 3 în campionatul Austriei.Jerome Boateng este unul dintre cei mai titrați stoperi din secolul 21, câștigător a 28 de trofee la Bayern Munchen, Manchester City și alături de reprezentativele de tineret și de seniori ale Germaniei. ...
17:50
Arena londoneză Wembley găzduiește, sâmbătă, 1 iunie, finala Ligii Campionilor din acest sezon, cu începere de la ora 22:00. Real Madrid și Borussia Dortmund sunt cele două formații ajunse să lupte cu marele trofeu pe masă după un sezon de fotbal spectacol în cea mai importantă competiție de club din Europa. ...
17:30
Discuțiile din jurul sălbăticiei cu care un bărbat a lovit brutal două femei sub egida unei compeiții sportive n-ar fi existat, dacă domișoarele n-ar fi fost de acord să se ducă acolo pe post de încasatoare.Lumea a luat-o razna rău, sunt tot felul de activități care se autointitulează sporturi, cu cușcă sau fără. Cu flăcăi zdraveni care se pălmuiesc până când unui dintre ei cade lat. ...
17:20
Poliția metropolitană anunță că sâmbătă, în ziua finalei, cine n-are treabă cu meciul este avertizat să evite cele două magistrale de metrou, care vor fi superaglomerate. Este vorba de 10 stații.Dacă astăzi, vineri, Londra este cât de cât accesibilă, sâmbătă, în ziua finalei, restricțiile pe care le vor aplica autoritățile locale amenință să-i coste destul timp pierdut pe drum pe cei care au alte ținte decât Wembley Stadium. ...
17:20
Dennis Alibec a fost convocat în lotul României pentru EURO 2024 și a oferit un prim interviu din cantonamentul naționalei.Rămas liber de contract după despărțirea de Muaither, Alibec e concentrat pe EURO înainte de găsirea unei noi echipe de club. El promite goluri la turneul final din Germania, unde le va avea în față pe Ucraina, Belgia și Slovacia.VIDEO. Denis Alibec: „O să dau multe la EURO” „Acum mă simt mult mai bine, mai important în cadrul echipei. ...
17:20
Rapid a anunțat despărțirea de Iulian Cristea (29 de ani), fundașul central adus anul trecut de la FCSB.Despărțire-șoc în Superliga. Rapid a anunțat că Iulian Cristea pleacă, deși el mai avea contract în Giulești. Clubul a anunțat că rezilierea a venit de comun acord, la nici un an de la transferul stoperului. Cristea venea anul trecut de la FCSB, liber de contract. ...
17:20
Ghiță Mureșan, despre finala din NBA dintre Boston și Dallas și posibilitatea ca un român să mai ajungă în NBA: „Baschetul în România a crescut foarte mult, dar încă nu suntem destul de mari pentru Europa!”...
17:20
Ghiță Mureșan, despre finala din NBA dintre Boston și Dallas și posibilitatea ca un român să mai ajungă în NBA: „Baschetul în România a crescut foarte mult, dar încă nu suntem destul de mari pentru Europa!”...
17:10
În direct la Open GSP, Mihaela Buzărnescu (36 de ani, fost număr 20 WTA) a vorbit despre declinul tenisului românesc. „Eu știam doar tenis, copilărie nu am avut. Acum, viața s-a schimbat”, spune Miki.Pornind de la analiza publicată de GSP.ro înainte de startul Roland Garros, care a evidențiat scăderea numărului de reprezentante ale României pe tabloul principal de la Paris, Buzărnescu a realizat o paralelă între generația ei și jucătoarele care vin acum din urmă. ...
17:10
La Open GSP, Mihaela Buzărnescu, 36 de ani, a vorbit despre Sorana Cîrstea (34 de ani, locul 30 WTA), eliminată în primul tur la Roland Garros de Anna Blinkova, 3-6, 6-3, 6-7.Buzărnescu, fost număr 20 mondial, e de părere că Sorana are nevoie de o pauză mai lungă pentru a se recupera complet. Cîrstea a acuzat probleme medicale pe parcursul duelului cu Blinkova.VIDEO. ...
17:10
Raphinha (27 de ani) ar putea să o părăsească pe Barcelona în perioada de mercato de vară. Brazilianul ce evoluează pe postul de extremă dreapta este dorit de o echipă de top din Arabia Saudită, care este dispusă să achite în schimbul serviciilor sale impresionanta suma de 100 de milioane de euro. ...
16:40
Ghiță Mureșan, despre finala din NBA dintre Boston și Dallas și posibilitatea ca un român să mai ajungă în NBA: „Baschetul în România a crescut foarte mult, dar încă nu suntem destul de mari pentru Europa!”...
Acum 24 ore
16:20
Legendara Trafalgar Square a devenit scena „UEFA Champions League Festival”. Principalele atracții pentru fani, replica trofeului și mingea finalei, ambele de dimeniuni XXL.Finala Ligii Campionilor, Borussia Dortmund - Real Madrid, e programată sâmbătă, de la 22:00, și va fi liveTEXT pe GSP. ...
16:20
Alba, celebra verișoară a lui Iker Casillas, a fost prima concurentă dată afară din reality show-ul „Los vecinos de la casa de al lado”. După o scurtă experiență în cea de-a șaptea ediție a emisiunii „La isla de las tentaciones”, Alba Casillas a decis să își încerce norocul într-un alt reality show: „Los vecinos de la casa de al lado”, un format prezentat de Cristina Boscá la Mitele Plus și care reunește unii dintre cei mai controversați concurenți din ...
16:20
Cu interdicție de promovare din pricina statutului ei de club de drept public, câștigătoarea Cupei României, divizionara B Corvinul Hunedoara, a primit licență UEFA pentru Europa League. Cum aprobarea de la Nyon a bucurat, dar a și surprins, FRF ar trebui să vină cu unele lămuriri. ...
16:10
Rapid l-a prezentat oficial pe cipriotul Kyriakos Televantos, analist video care a lucrat la Manchester City în carieră. El vine să completeze staff-ul lui Neil Lennon.Televantos a lucrat alături de Lennon și la Omonia Nicosia, în Cipru. A mai fost la Manchester City, unde lucrat ca analist la grupele de copii, juniori și tineret. Momentan, Rapid nu a făcut mutări la nivelul jucătorilor, s-a mișcat doar în ceea ce privește staff-ul. ...
16:10
Ricardo Grigore, 25 de ani, s-a despărțit de Dinamo și a explicat suporterilor detalii sensibile din timpul sezonuluiRicardo Grigore, 25 de ani, face parte din grupul jucătorilor care deja s-au despărțit de "haită". Fundașul crescut la academia din Ștefan cel Mare, fost căpitan al formației campioane la juniori în 2017, Rici a reziliat deunăzi angajamentul cu Dinamo. ...
16:10
CFR Cluj a anunțat oficial, vineri, prin intermediul rețelelor sociale, prelungirea contractului pentru următoarele două sezoane cu Panagiotis Tachtsidis (33 de ani).Mijlocașul defensiv grec a rămas în tabăra „feroviarilor” în urma deciziei lui Dan Petrescu, pe care l-a impresionat în finalul sezonului, când a revenit „Bursucul” la CFR Cluj. ...
16:00
Rapid l-a prezentat oficial Kyriakos Televantos, analist video care a lucrat la Manchester City în carieră. El vine să completeze staff-ul lui Neil Lennon.Televantos a lucrat alături de Lennon și la Omonia Nicosia, în Cipru. A mai fost la Manchester City, unde lucrat ca analist la grupele de copii, juniori și tineret. Momentan, Rapid nu a făcut mutări la nivelul jucătorilor, s-a mișcat doar în ceea ce privește staff-ul. ...
15:40
Gabriela Firea, candidatul PSD la primăria București, a oferit o reacție în premieră după gala scandaloasă de la Sala Polivalentă, unde „Perversul” de pe Târgu Ocna a lovit cu bestialitate două femei, în cușcă.Subiectul despre care Gazeta Sporturilor a relatat pe larg încă de joi capătă o amploare tot mai mare. Gabriela Firea a reacționat și a transmis un amplu mesaj după ce a văzut imaginile de la gala RXF. ...
15:30
Marius Croitoru, antrenorul celor de la FCU Craiova, a oferit un răspuns ezitant în momentul în care a fost întrebat dacă Adrian Mititelu îi va acorda putere de decizie totală în Liga 2, în privința alcăturii primului 11 și a efectuării schimbărilor.Croitoru a recunoscut că a purtat o discuție cu Adrian Mititelu pe acest subiect, a primit anumite promisiuni, însă nu poate să le facă publice. ...
15:20
Gabriela Firea, candidatul PSD la primăria București, a oferit o reacție în premieră după gala scandaloasă de la Sala Polivalentă, unde „Perversul” de pe Târgu Ocna a lovit cu bestialitate două femei, în cușcă.Subiectul despre care Gazeta Sporturilor a relatat pe larg încă de joi capătă o amploare tot mai mare. Gabriela Firea a reacționat și a transmis un amplu mesaj după ce a văzut imaginile de la gala RXF. ...
15:20
Actualul antrenor al lui PAOK Salonic, Răzvan Lucescu, fost selecționer al tricolorilor, a relatat ce a observat la națională în campania invincibilă din preliminarii și în preajma participării la EURO 2024Naționala României face ultimele pregătiri pentru turneul final din Germania. Până atunci, tricolorii au două amicale, cu Bulgaria (4 iunie) și cu Liechtenstein (7 iunie). ...
15:00
Joi seară, Hapoel Beer Sheva, echipa românului Antonio Sefer, a pierdut finala Cupei Israelului, 0-1 cu Maccabi Petah Tikva.Singurul gol al partidei, una în care ambele echipe au jucat foarte agresiv, dar fără să ofere și spectacol, a fost înscris din penalty, pe final de joc, de Handy (86). Sefer a întrat în minutul 66, dar nici el nu a reușit să aducă mai multă consistență în atac. ...
14:50
Ghiță Mureșan (53 de ani), cel mai important baschetbalist român din istorie, a fost prezent la finalele JR NBA România Sud, eveniment la care au participat echipe de baschet de juniori.Singurul român care a jucat vreodată în NBA a vorbit cu copiii și a dat autografe, spre bucuria acestora. El a oferit și declarații despre diferențele dintre baschetul din România și cel din SUA la nivel de juniori.+1 FOTOVIDEO. ...
14:30
În timp ce astronomia este o știință naturală care studiază obiecte și fenomene cerești, folosind cunoștințe din matematică, fizică și chimie, astrologia este de obicei definită drept un sistem de cunoștințe, practici și credințe pe baza căruia se analizează legăturile dintre evenimentele petrecute pe planeta noastră și poziționarea altor corpuri cerești. ...
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.