883 de permise de conducere au reținut polițiștii de 1 Mai

Jurnalul.ro, 2 mai 2024 16:50

Polițiștii din întreaga țară au reținut miercuri, de 1 Mai, 883 de persmise conducere, dar și 403 certificate de înmatriculare. De asemenea, 188 de autori de infracțiuni au fost prinși în flagrant.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 2 ore
01:10
Indicele Dow Jones Industrial Average, unul dintre cei mai mari indici bursieri din SUA în acest an, a avut joi momentul său de glorie, deoarece a depășit pentru scurt timp 40.000 de puncte pentru prima dată în istorie, scrie Reuters.
00:50
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 72 milioane de lei (14,47 milioane de euro).
00:30
Speranța a fost un numitor comun al discuțiilor de la întâlnirea episcopilor romano-catolici și greco-catolici din România, reuniți la Oradea în perioada 13-15 mai 2024, pentru sesiunea plenară de primăvară a Conferinței Episcopilor din România (CER).
Acum 4 ore
00:10
Kylian Mbappé a cumpărat un tablou al legendei braziliene Pele pentru 520.000 de euro la o licitație caritabilă organizată de PSG.
00:00
CINE NU E GATA, noul lungmetraj în regia lui Florian Anghel, bazat pe romanul omonim scris de Iulia Nani, reprezintă un fenomen unic în cinematografia din România, atât prin devenirea sa „din culise”, cât și prin standardele pe care încearcă să le stabilească din punct de vedere creativ.
17 mai 2024
23:50
Delia, Cheloo, Cosmin Natanticu și Cătălin Bordea aleg, duminica aceasta, de la 20:00, în semifinala iUmor, difuzată la Antena 1 și pe AntenaPLAY, un concurent care va merge în marea finală.
23:40
Un cercetător în neuroștiințe discută despre multiplele beneficii ale unei plante obișnuite despre care se crede că încetinește îmbătrânirea și reduce riscul apariției bolii Alzheimer.
23:30
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) are în atenție situaţia a trei cetățeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra și Consulatului General al României la Paris pentru a-și semnala prezența în teritoriul francez de peste mări.
23:20
Polițiștii francezi au împușcat un bărbat care încerca să incendieze o sinagogă din orașul Rouen. Bărbatul era înarmat și a murit. Pompierii au stins focul.
23:10
Peste 30.000 de joburi sunt disponibile, vineri, la Bursa locurilor de muncă organizată în 76 de locații din țară, a anunțat Ministerul Muncii.
22:50
Autoritățile din Sibiu au transmis un mesaj Ro-Alert după ce a fost semnalată prezența unui urs în orașul Avrig.
22:40
 Autoritățile au stins un incendiu care a izbucnit la rafinăria de petrol Tuapse din Rusia după un atac cu drone ucrainean, au declarat oficialii din regiunea Krasnodar, citați de Reuters.
22:40
FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă. Formaţia care va continua/accede în prima divizie fotbalistică a României se va decide peste o săptămână, de la ora 20.00.
22:20
Alimentația sănătoasă și echilibrată este extrem de importantă în timpul sarcinii atât pentru mamă cât și pentru dezvoltarea bebelușului.
Acum 6 ore
22:10
„Un adevărat tur de forță al cinematografiei românești în Israel” – astfel a caracterizat directorul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv evenimentul cel mai important din calendarul reprezentanței ICR pe anul 2024, la deschiderea oficială a Festivalului Filmului Românesc din Israel, care a avut loc în sala mare, arhiplină, a Cinematecii Tel Aviv, în seara zilei de 15 mai 2024.
21:50
Florile de salcâm ne încântă cu parfumul și aroma lor, astfel că le putem include și în preparatele culinare.
21:40
Simptomele unei pisici bolnave pot să nu fie ușor sesizabile, așa că trebuie să fii atent la comportamentul său, cum ar fi activitatea fizică, pofta de mâncare, aspectul fizic.
21:40
Direcția Națională Anticorupție (DNA) infirmă urmărirea penală a primarului general Nicușor Dan, după ce contracandidatul său din partea AUR la Primăria Capitalei, Mihai Enache, a depus o plângere referitoare la sursele de finanțare ale lui Dan pentru campania electorală.
21:20
Zilele călduroase vor veni cu succes pentru unele semne zodiacale.
21:10
Partida din ultima etapă din Superliga greacă se va disputa duminică, de la ora 20:00, şi va stabili campioana.
20:50
Autoritățile iau măsuri pentru ca românii să nu rămână păgubiți în vacanțele de vară, din cauza problemelor din industria aviatică. Având în vedere apropierea unui sezon turistic aglomerat, dar și a unor mari competiții sportive, ANPC a început discuții cu principalii operatori aerieni.
20:20
Vaticanul stabilește noi reguli pentru evaluarea fenomenelor supranaturale. Acestea sunt necesare deoarece în ultimii ani pretențiile privind existența unor fenomene s-au înmulțit, cu ajutorul rețelelor sociale. Noile reguli vor fi incluse într-un document oficial.
Acum 8 ore
20:10
Cea de-a 67-a ediție a expoziției internaționale anuale World Press Photo va putea fi vizitată în perioada 18 mai - 7 iunie în București, în Piața Universității. Adusă în România de 13 ani consecutivi de către Fundația Eidos, expoziția va fi expusă publicului larg, timp de 21 de zile. 
19:50
O fetiță de 6 luni născută cu o afecțiune pulmonară care îi amenința viața respiră acum singură, datorită unui dublu transplant pulmonar rar.
19:50
Șoferii Societății de Transport București (STB) au fost testați, vineri, în privința consumului de alcool de către polițiștii rutieri. Astfel de verificări se fac aleatoriu, în fiecare lună.
19:40
Fie că semnezi un contract, strângi mâna pentru o înțelegere sau doar liniștești un prieten, cuvântul tău ar trebui să conteze. Iar pentru zodiile care își țin promisiunile, este important.
19:40
Opt persoane au fost implicate vineri seara într-un accident între două mașini, pe DN 22, în zona Cataloi, în județul Tulcea. Patru dintre ele, între care două fetițe, de 2 și 4 ani, au fost rănite.
19:20
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat 11 contracte de finanțare de peste 28.400.000 lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice pentru consumul propriu al entităților publice.
19:20
În această spătămână are loc cea mai puternică explozie solară din ultimii 7 ani, după ce anterior a avut loc o furtună geomagnetică extremă care a dus la formarea aurorei deasupra României.
19:10
O lună îi mai desparte pe suporterii români de Campionatul European de Fotbal, care va avea loc în Germania în perioada 14 iunie-14 iulie. Calificarea României, după absenţa din ediţia anterioară, va duce cel puţin 30.000 de români la cele trei meciuri ale naţionalei, scrie Ziarul Financiar.
19:00
România se pregătește să introducă Green Deal Industrial Plan și Regulamentul Net Zero Industry Act. Pentru asta, are nevoie de proiecte mature și de finanțare verde, a transmis prim-ministrului Marcel Ciolacu la o conferință.
18:50
Mai mulți copii din Palestina ar urma să fie tratați în România. Se va întâmpla „într-un viitor foarte, foarte apropiat”, a spus vineri ministrul Sănătății, Alexandru Rafla.
18:40
Dragostea este o forță puternică, iar Legile Atractiei te poate ajuta să o aduci în viața ta. Mulți oameni se întreabă cum pot ști dacă dragostea este pe drum. Universul ne oferă adesea indicii subtile. Recunoașterea acestor semne poate fi esențială în călătoria ta spre găsirea iubirii adevărate.
18:20
6 specii de flori aduc frumusețe și prospețime în orice casă întrucât înfloresc pe tot parcursul anului.
Acum 12 ore
18:10
Concursul Internațional de Arte Plastice “Martha Bibescu” și-a desemnat laureații ediției cu numărul cinci, un eveniment organizat de Asociatia Pro Valores și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România și cu sprijinul Asociației Cultural Ervant Nicogosian Med Life, Fiziozone și Ovalsart. Au participat concurenți din Egipt, Republica Moldova și România.
17:50
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, anunță că rușii avansează în Harkov, dar situația s-a stabilizat. Cel mai avansat punct al rușilor în teritoriul ucrainean este de 10 kilometri, mai spune liderul ucrainean.
17:40
Fiecare semn zodiacal are un farmec personal care îi atrage pe cei din jur și le aduce noroc.
17:40
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, au informat vineri reprezentanţii Spitalului de Ortopedie „Foişor" într-un comunicat remis presei.
17:10
​Patru muzee importante din București au anunțat că de Noaptea Muzeelor 2024, care urmează să aibă loc sâmbătă, 18 mai, se vor alătura protestului inițiat de sindicatul „CulturMedia”, prin care angajații cer mărirea salariilor cu 20%.
16:50
La finalul anului 2023, 3 din 4 conexiuni de internet fix erau doar prin fibră optică, cu 13% mai mult față de anul precedent, astfel încât conexiunile Gigabit au depășit 2 milioane, arată datele prezentate vineri de ANCOM.
16:40
Bărbații care doresc să slăbească sunt mai predispuși să respecte programul, dacă primesc stimulente în bani la final, a evidențiat un nou studiu din Marea Britanie.
16:20
O mână de călugărițe din ordinul cistercian s-a mutat recent într-o veche abație din munții Ardèche, din sud-estul Franței. Dar pentru a putea supraviețui și a plăti facturile uriașe, măicuțele au fost nevoite să se reinventeze.
16:10
O pizzerie din România a intrat în clasamentul celor mai bune 50 de pizzerii din Europa, publicat de 50toppizza.it.
15:50
Un avion de mici dimensiuni al Aeroclubului Român s-a răsturnat vineri, la aterizare, pe aerodromul unei unități militare din Buzău.
15:50
Oamenii de știință cred că e posibil să fie rezolvat misterul piramidelor construite în Egipt în urmă cu mai bine de 4.000 de ani. Au descoperit rămășițele unui mal vechi al râului Nil, ascuns acum sub deșertul egiptean, de-a lungul căruia se presupune că s-au construit celebrele piramide.
15:40
Parlamentul japonez a schimbat o lege veche de aproape un secol pentru a permite custodia comună a copiilor. Noul act normativ va intra în vigoare peste doi ani. În prezent, cuplurile despărțite trebuie să decidă cui i se încredințează copiii.
15:20
Weekendul acesta, Formula 1 se întoarce în Europa şi revine şi pe Antena 1 cu Marele Premiu de la Imola, între 17 şi 19 mai. Antrenamentele Marelui Premiu de la Imola se văd live exclusiv pe AntenaPLAY, calificările sunt ȋn direct la Antena 3 CNN şi pe AntenaPLAY, iar cursa de duminică este în direct la Antena 1 şi pe AntenaPLAY, de la ora 15:45. Camelia Bălţoi trăiește live experienţa Formula 1 alături de echipa Antena Sport, pe circuitul italian, pe tot parcursul Marelui Premiu de la Imola.
15:20
Un accident rutier produs vineri pe DN19 Satu Mare - Livada, în zona localității Ciuperceni, județul Satu Mare, s-a soldat cu patru persoane rănite. Trei mașini s-au ciocnit.
15:10
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București a pregătit un program special pentru ediția aniversară a evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor” #20.
14:50
O categorie de șoferi trebuie să facă ITP la mașini de două ori pe an. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ.
Mai multe ştiri
©2004—2024 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.