Ghid: Cum se scrie un CV
Adevarul (Romania),
29 aprilie 2024 09:30
Redactarea unui document care să te pună în valoare din punct de vedere profesional este corespondentul, sub formă scrisă, a unei ședințe în plen.
• • •
Alte ştiri de Adevarul (Romania)
Acum 10 minute
14:30
Un chirurg de la Institutul Oncologic, cercetat pentru ucidere din culpă. O pacientă a decedat din cauza unei comprese uitate în abdomen VIDEO # Adevarul (Romania)
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din Târgoviște, sub conducerea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au efectuat miercuri, 15 mai, două percheziții Institutul Oncologic București și alta la domiciliul unui medic chirurg din Voluntari.
14:30
Cum sunt „pedepsiți“ acum, doar cu suspendare, șoferii beți și drogați, „Noua modificare legislativă înăsprește pedepsele” # Adevarul (Romania)
Conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise se pedepsește, în prezent, cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. În teorie, judecătorii au posibilitatea de a le interzice șoferilor dreptul de a conduce, însă de regulă nu dispun acest lucru și în practică.
14:30
Argentina, zguduită de moartea lui Fabian Cancelarich: vicecampionul mondial s-a stins la 58 de ani # Adevarul (Romania)
Fostul portar a făcut parte din lotul „pumelor“ la CM 1990.
14:30
Statele UE ar putea cumpăra „la comun” materiile prime critice, asemănător achiziției de gaze # Adevarul (Romania)
Comisia Europeană vrea să lanseze curând achiziţiile „la comun” de materii prime critice, într-un mod similar cu schema actuală de achiziţii comune de gaze, scrie Reuters.
Acum 30 minute
14:15
Halep, în fața unei alegeri dureroase: opțiunea Simonei după excluderea de la French Open # Adevarul (Romania)
Din păcate, revenirea româncei în circuit n-a decurs conform așteptărilor.
14:15
Românii caută oferte speciale de vacanță mai mult ca în ultimii ani post-pandemici # Adevarul (Romania)
Românii caută oferte speciale pentru a achiziționa pachetele de vacanță pentru vară, mai mult ca în ultimii ani post-pandemici, spun experții din turism.
14:15
Bulgaria, încă departe de zona euro: Țara încă nu îndeplinește criterile de aderare # Adevarul (Romania)
Bulgaria încă nu îndeplineşte criteriile pentru intrarea în zona euro, prevăzută pentru 1 ianuarie 2025, a recunoscut, marţi, Banca Naţională.
Acum o oră
14:00
Astăzi se vor inaugura două obiective importante pentru Portul Constanța: terminalul Ro-Ro și noua platformă pentru mărfuri agabartitice.
14:00
Acum 2 zile a avut loc NATO Youth Summit (Summitul NATO pentru Tineret, NATO Youth Summit - NATO Youth Summit ). Un non-eveniment pentru România, desprinsă cum este de circuitul marilor evenimente geopolitice.
14:00
O rachetă a companiei Blue Origin, cu şase turişti la bord, va fi lansată duminică # Adevarul (Romania)
Şase turişti vor încerca să ajungă pentru scurt timp în spaţiu la bordul unei rachete construite de Blue Origin, care va fi lansată duminică din Statele Unite, au anunţat marţi reprezentanţii acestei companii americane.
13:45
Copil de 11 ani imobilizat și bătut cu biciul de doi săteni din județul Galați. Agresorii au fost reținuți # Adevarul (Romania)
Un copil de 11 ani a fost bătut cu biciul de doi săteni din județul Galați. Cei doi agresori, de 32 și 61 de ani, au fost reținuți de Poliție. Băiatul are numeroase leziuni la nivelul corpului și capului
13:45
Cetăţean bulgar reţinut după ce a furat un taxi din Caransebeş. Cine l-a dat pe mâna poliției # Adevarul (Romania)
Un cetăţean bulgar a fost reţinut de poliţiştii din Caransebeş, după ce a furat o maşină de taxi lăsată neasigurată şi cu cheile în contact, pe o stradă din localitate, fără ca proprietarul autoturismului să observe dispariţia autovehiculului, potrivit Agerpres.
Acum 2 ore
13:30
Economia zonei euro și rata de ocupare au crescut cu 0,3% în primul trimestru al anului # Adevarul (Romania)
Economia zonei euro a crescut cu 0,3% în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, ceea ce sugerează că în zona euro a început relansarea economică.
13:30
Creștere explozivă a cazurilor de tuse convulsivă în România. Medic: „În tusea «măgărească» chiar poți tuși până la moarte” # Adevarul (Romania)
Creștere îngrijorătoare a cazurilor de de tuse convulsivă în România. În primele patru luni ale acestui an, în România, s-au înregistrat 112 cazuri de tuse convulsivă, față de doar de 16 cazuri înregistrate în anul 2023,anunță transmite Institutului Național de Sănătate Publică (INSP)
13:30
Alin Oprea, la 18 ani de la destrămarea Talisman, despre Tavi Colen: „M-a înjunghiat pe la spate” VIDEO # Adevarul (Romania)
În urmă cu ani de zile, Alin Oprea și Tavi Colen formau o echipă redutabilă, ca soliști ai trupei Talisman. Alin Oprea a dezvăluit, în exclusivitate pentru Click!, adevăratele motive care au dus la destrămarea trupei.
13:30
Cunoscut ca un amator de chitară şi rock, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a cântat marţi seara, într-un bar din Kiev, "Rockin' in The Free World", de Neil Young, în semn de omagiu față de rezistența ucrainenilor în faţa invaziei ruse, notează AFP.
13:30
Spargere în miez de noapte la o bijuterie din Arad. Paguba este de aproximativ 70.000 de lei # Adevarul (Romania)
Un magazin de bijuterii din municipiul Arad a fost spart, în noaptea de marţi spre miercuri, 14/15 mai 2024, iar hoţii, care au sustras mai multe bunuri de valoare, nu au fost prinși.
13:30
DJ Sean Norvis, dat în judecată pentru remixul piesei populare „Iorgovan, frumoasă floare!”: "O să-i cer daune foarte mari" VIDEO # Adevarul (Romania)
Avocații familiei regretatului artist de muzică populară Petrică Moise îl vor da în judecată pe DJ Sean Norvis, pentru că a realizat un remix al piesei „Iorgovan, frumoasă floare!”, devenită celebră grație cunoscutului interpret
13:15
Nicolae Ciucă, de Ziua Internaţională a Familiei: PNL rămâne un susținător puternic al drepturilor familiilor # Adevarul (Romania)
Șeful Senatului, Nicolae Ciucă, a transmis, miercuri, un mesaj de Ziua Internaţională a Familiei, subliniind că familia este fundația societăților puternice și sănătoase.
13:15
Un comportament „nepotrivit” a dus la închiderea portalului dintre Dublin și New York City, lansat acum câteva zile # Adevarul (Romania)
Portalul din New York se află în cartierul Flatiron District din Manhattan, în timp ce portalul din Dublin este instalat în apropiere de O'Connell Street, strada principală a orașului.
13:00
Blocul Național Sindical a anunțat miercuri că angajații Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene ies în stradă, protestând timp de două zile față de nivelul salariilor.
13:00
Contractele dintre consumatori și bănci ar trebui să fie simplificate, iar acest lucru poate veni odată cu dezvoltarea digitalizării în banking, arată un comunicat de presă publicat de CSALB.
12:45
O tânără a fost prinsă făcând plajă pe barca Poliției Locale din Timișoara. Avea asupra ei și ceva droguri # Adevarul (Romania)
Polițiștii locali din Timișoara aflați marți seara, 14 mai, în patrulare în parcurile de pe malul Begăi au găsit o tânără care făcea plasă pe ambarcațiunea lor, trasă în zona podului de la Catedrală.
Acum 4 ore
12:30
Michelangelo a pictat „Judecata de Apoi” şi pe pânză. Unde a fost păstrată lucrarea # Adevarul (Romania)
Michelangelo a realizat o versiune mult mai mică, în ulei, pe pânză, a frescei sale epice din Capela Sixtină, „Judecata de Apoi”, a declarat marţi experta în artă renascentistă Amel Olivares, înainte de prezentarea concluziilor la care a ajuns după opt ani de cercetări efectuate asupra unei picturi.
12:30
Presa turcă anticipează o retragere a președintelui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO, în contextul în care premierul Olandei, Mark Rutte, are sprijinul majorității aliaților.
12:15
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a anulat vizitele în Spania şi Portugalia # Adevarul (Romania)
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a anulat vizitele în Spania şi Portugalia, au anunţat miercuri autorităţile spaniole, în timp ce CNN Portugalia şi alte mass-media au raportat că această decizie a fost luată din cauza intensificării luptelor în ţara sa.
12:00
Gala Puccini s-a recunoscut rapid drept o gală a excelenței grație capetelor de afiș, soprana Cellia Costea, tenorul Florin Guzgă, Corul de cameră Preludiu – Voicu Enăchescu, Camerata Regală dirijată de italianul Tito Ceccherini.
12:00
Bărbatul ucis marti seara în Crângași în plină stradă încerca să o apere de fiica prietenei lui care era amenințată cu bătaia de alte fete. Criminalii s-au implicat în discuții, iar scandalul s-a amplificat.
11:45
„Noaptea Muzeelor” se pregătește să-și deschidă porțile către un protest masiv, cu instituții culturale importante, din diverse orașe ale țării, care refuză să participe. Motivul? Nemulțumiri ale angajaților, printre care și salariile insuficiente.
11:45
Vreme închisă şi ploi slabe în București, Cod galben de vânt în judeţul Caraş-Severin # Adevarul (Romania)
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben valabilă ora 10.00 – 17 mai, ora 10.00.
11:45
Schimburi de focuri la periferia orașului Vovceask. Soldați ruși, filmați pe străzi VIDEO # Adevarul (Romania)
Forțele ruse au declanșat un asalt feroce împotriva orașului de graniță Vovceansk, cu bombardamente aeriene, bombe cu planare, drone și baraje de artilerie. Orașul se află sub control ucrainean, însă grupuri mici de soldați ruși încearcă să pătrundă, potrivit autorităților locale.
11:45
Bijuterii tămăduitoare, 3000 de piese unicat vin la AUTOR, Târgul internațional de bijuterie contemporană din București # Adevarul (Romania)
Designeri din întreaga lume prezintă la București colecții excepționale la AUTOR, singurul Târg internațional de bijuterie contemporană, din Europa de Est, în 18-19 mai
11:30
Sindicat: Formula de calcul a salariului minim trebuie să acopere valoarea coșului minim de consum # Adevarul (Romania)
În urma anunțului Ministerului Muncii că lucrează la o nouă formulă de calcul a salariului minim pe economie, sindicaliștii afiliați BNS au făcut o serie de recomandări instituției.
11:30
Din păcate, după accidentul din 2013, timpul s-a cam oprit pentru fostul pilot de Formula 1.
11:30
Tottenham – Manchester City declanșează un mare scandal în Anglia: antrenorul lui Drăgușin, furios # Adevarul (Romania)
O partidă capitală pentru soarta titlului a creat o situație bizară.
11:15
„Condu ca o femeie!“: Campania inedită împotriva accidentelor rutiere. 80% din accidentele grave, cauzate de bărbați # Adevarul (Romania)
Într-un gest îndrăzneț și neconvențional, o asociație franceză a lansat o campanie rutieră menită să schimbe stereotipurile de gen. Sloganul lor, „Condu ca o femeie!“, îndeamnă bărbații să adopte un comportament mai prudent la volan, inspirându-se de la șoferii de sex opus.
11:15
Halep, revenire reprogramată pentru astăzi: ora meciului și postul care îl transmite live # Adevarul (Romania)
Ploaia a stricat programul Simonei, ieri, la Paris.
11:00
Hagi și Drăgușin s-au „dezlipit“ de pe bancă: Ianis, cel mai bun dintre cei mai slabi. Radu, apreciat de antrenor # Adevarul (Romania)
Partidele de marți ne-au adus vești bune din Spania și Anglia.
11:00
Strat de zăpada nou pe Transalpina, cel mai înalt drum din România. Iarna s-a întors în Munții Parâng VIDEO # Adevarul (Romania)
A nins în noaptea de 14 spre 15 mai în Munții Parâng și un nou strat de zăpadă s-a depus pe Transalpina, cel mai înalt drum din România.
10:45
Statul chinez ar putea cumpăra milioane de case nevândute, în încercarea de a salva sectorul imobiliar # Adevarul (Romania)
China ia în considerare o propunere ca autoritățile locale din întreaga țară să cumpere milioane de case nevândute, pentru a salva piața imobiliară aflată în criză, scrie Bloomberg.
Acum 6 ore
10:30
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință” # Adevarul (Romania)
Suntem țara unde cel mai important și urgent obiectiv al părinților este să le ofere în dar o mașină cât mai scumpă adolescenților la împlinirea vârstei de 18 ani.
10:30
Alertă în Europa: comprimatele de Ecstasy Donkey Kong, un pericol letal pentru consumatori. „Se distribuie în apropierea festivalurilor” # Adevarul (Romania)
Dealerii de droguri sunt tot mai inventivi atunci când vine vorba de atragerea noilor consumatori. De aceea, pe piața drogurilor a apărut un nou tip de comprimat, ce poartă numele personajului Donkey Kong, dintr-un joc Nintendo. Drogul a ajuns și în România.
10:30
Blocuri din București, consolidate cu exoschelete complet exterioare. Care sunt avantajele # Adevarul (Romania)
Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic pregătește reabilitarea a două blocuri cu ajutorul unor exoschelete complet exterioare, soluție care nu implică relocarea oamenilor.
10:30
Putin sprijină planul de pace al Chinei pentru Ucraina şi susţine că Beijingul înţelege ce se ascunde în spatele conflictului # Adevarul (Romania)
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat într-un interviu difuzat miercuri că sprijină planul Chinei pentru o reglementare paşnică a crizei ucrainene, afirmând că Beijingul a înţeles perfect ce se ascunde în spatele acestei crize, informează Reuters.
10:00
Scopul odios urmărit de Comintern: pierderea de către România a Transilvaniei, Bucovinei, Basarabiei și Dobrogei VIDEO # Adevarul (Romania)
Cominternul, organizația internațională comunistă fondată în 1919 de Lenin, care avea ca scop lupta pentru răsturnarea burgheziei mondiale și pentru formarea unei republici sovietice internaționale, a fost desființat la 15 mai 1943 de către un alt mare dictator, Stalin.
10:00
Comisia Europeană a declarat luni că a desemnat site-ul de rezervări hoteliere Booking.com drept gatekeeper (gardian), ceea ce îl supune obligațiilor stricte ale UE, potrivit Reuters.
09:45
Meryl Streep, recompensată cu un Palme d'Or onorific în timpul ceremoniei de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes VIDEO # Adevarul (Romania)
Actriţa americană Meryl Streep, o legendă a industriei de la Hollywood, a primit marţi seară, în cadrul ceremoniei de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes, un trofeu Palme d'Or onorific, care imortalizează "locul ei de neşters în istoria cinematografiei".
09:45
Orașul în care bicicletele închiriabile au intrat în vizorul infractorilor. Peste 200 de sancțiuni au fost aplicate deja # Adevarul (Romania)
Un program de mobilitate urbană gândit ca o alternativă nepoluantă la transportul public în comun sau cu mașina personală s-a transformat într-un haos total cauzat, în mare parte, de lipsa de educație. La Buzău, furtul și distrugerea bicicletelor închiriabile dau bătăi de cap autorităților locale
09:15
Schimbarea la față a celui mai folosit motor de căutare din lume: „Google va căuta pe Google în locul tău” # Adevarul (Romania)
Noua viziune pentru cel mai mare motor de căutare din lume a fost prezentată de Google.
09:15
Avertismentul BERD pentru România: Atenție la creșterea salariilor, pensiilor și a deficitului fiscal # Adevarul (Romania)
BERD nu şi-a modificat estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2024 şi avertizează că principala vulnerabilitate rămâne poziţia fiscală, potrivit unui raport publicat miercuri.
©2004—2024 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.